E un fapt puțin cunoscut că practic avocatura și în România și în Eflakistan. Cea din urmă este o țară care nu a reușit să se desprindă de Evul mediu, rămânând puternic influențată de moravuri și gândiri orientale. Cu toate acestea, Eflakistanul se încăpățânează să copieze cuvânt cu cuvânt legislația României, însă spre deosebire de România, în Eflakistan se practică doar legea bunului plac, nu există răspundere pentru mai nimic, nu există certitudini…
Voi povesti câteva din aventurile din acest tărâm în care uneori mai profesez pentru a-mi completa veniturile obținute în România. Toate faptele și datele prezentate sunt fictive pentru România (un stat de drept, democratic, membru al U.E., unde se aplică Convenția europeană a drepturilor omului etc.), dar foarte reale, cotidiene, pentru Eflakistan. Orice asemănare cu fapte din România este exclusă, pentru că în România nu se pot întâmpla astfel de fapte.
***
Aflu de la dna Z (mama unor clienți arestați) că, în apropierea Paștelui din anul 7527 de la Facerea Lumii, încercând să-i viziteze la penitenciar, i s-a cerut la poartă să nu intre cu obiecte precum card, telefon etc. Femeia a încercat să le predea agentului de la poartă pentru păstrare, însă acesta i-a spus că nu poate să primească nici telefonul, nici cadrul bancar, sugerându-i să le lase în alt loc.
Deși contrariată, dna Z s-a conformat, încercând să lase obiectele la magazinele din apropierea penitenciarului. Evident că a fost refuzată. Până la urmă, la sfaturile paznicilor penitenciarului, le-a ascuns în incinta spațiului de așteptare de la poartă și a continuat vizita.
La întoarcere nu a mai găsit nici cardul bancar, nici telefonul. A încercat să afle de la paznici ce s-a întâmplat, iar aceștia, într-o manieră tipică Eflakistanului, i-au spus că nu cunosc și că nu e problema lor.
Dna Z a mers în audiență la comandantul penitenciarului, însă a fost sfătuită să depună o plângere penală la poliție. A urmat sfatul, a declarat la poliție cum s-au petrecut faptele, a arătat că are niște bănuieli privind autorii (rude ale altor deținuți, care veniseră la vizită în aceeași zi și ar fi observat locul unde dna Z a ascuns obiectele).
Nefiind o persoană foarte instruită, dna Z nu știe dacă sesizarea sa a fost înregistrată, pentru a fi tratată ca o plângere penală. Nu a primit niciun document. În schimb, cu câteva zile în urmă, un polițist s-a deplasat în localitatea dnei Z și i-a cerut să-și retragă plângerea pentru că oricum nu poate fi rezolvată (nu ar fi probe, nu s-ar putea ocupa de un card bancar străin etc.). Am aflat aceste din urmă întâmplări după ce se petrecuseră, fără a fi angajat în respectiva speță.
Nu știe dacă ar fi bine să se lupte cu „sistemul” sau să renunțe complet și să se resemneze cu paguba și cu injustiția. În Eflakistan, chiar dacă s-ar demara vreo anchetă penală, aceasta poate întâmpina multe obstacole. De pildă, renunțarea la urmărirea penală pentru că față de costurile urmăririi penale, valoarea „mică” a prejudiciului le permite organelor judiciare să renunțe la urmărire, iar de obicei instanțele eflace confirmă soluția. Mai există și posibilitatea unor „represalii” din partea celor de la penitenciar, asupra arestaților, pentru îndrăzneala de a nu renunța de bunăvoie la demersurile pentru aflarea adevărului, realizarea dreptății, tragerea la răspundere a celor vinovați și la realizarea scopului preventiv, educativ și reparatoriu al legii.
Mă bucur că în România nu se întâmplă astfel de lucruri. E imposibil. Aici Legea împiedică portarul de penitenciar să refuze primirea de obiecte obișnuite la caseta de depozitare, sub sancțiuni disciplinare și penale (Codul nostru penal pedepsește o serie de infracțiuni de serviciu; nimeni nu e mai presus de Lege). Organele judiciare din România își fac datoria față de cetățeni. Apără statul de drept nu numai prin virtue signalling (știu, e ironic; ipocrizia mea e inclusă) cu cartoane inscripționate, stând pe scările instanțelor și schimbând aplauze cu publicul, ci și în mod efectiv, exercitându-și profesiile cu bună-credință, competență și grijă pentru drepturile oamenilor, contribuind astfel la un climat de siguranță și încredere a cetățenilor în autoritatea Statului.
(Publicat întâi pe Juridice.ro)