Craiova, curtea de apel, 19.01.2021
-7° C
Am dosar programat pentru 12:00. Oficiu. Trafic intens; nu găsesc loc de parcare. La locul „secret” unde parchez în caz de urgență nu pot intra pentru că fix în drum este parcată o mașină. Merg puțin mai în față și parchez prost în fața unei curți. Pun cartea de vizită pe bord, cu speranța că nu voi încurca pe nimeni.
Ajung cu 2-3 min. mai târziu. E aglomerație mare în curtea instanței. La 12 și câteva minute completul nu intrase. Nu-i bai, intră la și 15 min.
Când intră, nu e completul dosarului meu. Face ordine gonind din sala plină pe cei care nu au loc în dreptul bulinelor verzi de pe bănci. Președinta cere și deschiderea unei ferestre. Este deschisă cea din dreptul meu. Nu ies. Între -7° de afară și frigul care ajunge în sală, mai mult pe la picioare, aleg ultima variantă.
Completul strigă dosare, răspund prezent vreo 3-4 martori… Cu optimism, mai am probabil peste o jumătate de oră de așteptat. Sper să nu mă sune cel căruia îi blochez poarta…
Trece o oră și un sfert. La dosarul meu se prezintă „alesul”, astfel că delegația mea din oficiu încetează. La fel ca și speranța de a primi onorariul întreg.
Nu pot decât să mulțumesc „sistemului” și semizeilor (independenți numai de la 80% în sus la pensie) trimiși printre muritori, pentru respectul arătat oamenilor, timpului și sănătății lor, respectiv, profesiei mele, prin planificarea desăvârșită a ședinței (suprapunerea mai multor complete în același interval de timp), pentru punctualitatea cu care au început (+15 min. nu e o dramă, nu?… alte complete ale aceleiași curți umplu sala de la 9 și intră după cel puțin 45 min., fără nici cea mai mică scuză sau minciună frumoasă despre motivul întârzierii), pentru candoarea cu care au trimis 15-20 de persoane să stea în frig și, nu în ultimul rând, pentru grija cu care vor reduce „proporțional” onorariul ridicol pe care îl avansează statul potrivit măiestrei înțelegeri cu reprezentanții profesiei de avocat.