Apariția meteorică, sper, a salvatorului neamului românesc (stimabilul căruia și apa îi dă informație…) a dezvăluit, pe lângă naivitatea de ev mediu a unui număr semnificativ de cetățeni cu drept de vot în țara asta (și capacitate deplină de exercițiu!), și ce înseamnă spectacolul juridic.
Salvatorul era un candidat apărut de nicăieri, care se afla la locul lui pe lista de „și alții”, de care am aflat abia în ziua următoare alegerilor că ar face și el umbră pământului. Apoi m-am convins și de întinderea și profunzimea cunoașterii lui despre lume (am avut răbdarea de a căuta interviuri cu el și de a-i asculta delirul).
Pentru a opri avântul acestui trăsnit (aici vine vorba despre spectacolul juridic), curtea noastră constituțională (curat constituțională, aș zice) a luat-o pe miriștea dreptului, cu o uimitoare hotărâre de anulare a alegerilor prezidențiale. La alegerile anterioare nicio (pretinsă) fraudă electorală neaoșă nu a atras asemenea soluție – nici voturile alegătorilor de dincolo de morminte, nici ale turiștilor electorali, nici semnăturile fictive de susținere a vreunui candidat, nici pomenile electorale, nimic…
De data acesta, însă, onorata curte s-a sesizat din oficiu și a judecat cu maximă celeritate și minim de probe. Ce jurist ar fi știut că se poate așa ceva? – poate unul dintre ăia cu „pregătire juridică superioară, înaltă competență profesională și o vechime de cel puțin 18 ani în activitatea juridică sau în învățământul juridic superior” despre care ne minte fițuica noastră de contract social. Au aruncat niște vorbe pe hârtie, e greu să le spui motive, și cu „definitivă și general obligatorie” au rezolvat trebușoara cu candidatul miraculos. Despre spectacolul juridic al acelei hotărâri au scris alții mai atenți și mai competenți – v. un articol excelent scris de Irina Țuca pe juridice.ro, Fiind induse suspiciuni.
Am trecut de hopul ăsta. Întâmplările au ajuns până la urechile viceîmpăratului JD – care ne-a și administrat niște dojeni de frate mai mare și niște lecții de democrație. Ba chiar și neosovieticii au observat manevra, la care sunt mai mult decât calificați: faceți alegeri până iese cine trebuie. S-au organizat, așadar, alte alegeri. Neliniștiții suporteri ai șefului de galerie și ai trăsnitului-șef, suveraniștii în căutare de un stat suveran pentru statul nostru (că e U.S.A., sau că e noua C.C.C.P. nu contează acum; cine promite mai mult și mai gogonat se cheamă noul suveran), au fost liniștiți pentru moment de statul nostru paralel. Cei care cred în acest termen cunosc statul doar de la televizor sau, mai nou, de pe TikTok – dacă ar fi avut de a face pentru treburi mărunte cu funcționărimea din administrația publică sau instanțe, cu magistrații, cu polițiștii etc. ar fi aflat crudul adevăr: statul paralel e statul – ăla plin de ticăloși, la toate colțurile, de neaveniți, de incompetenți, de trufași și borfași. Liniștirea suporterilor s-a făcut prin excluderea candidaturii redepuse de salvatorul neamului, pe motive de pericol la democrație.
Și așa ajungem într-o frumoasă zi de 10 aprilie (la mulți ani, Adriana!), când concetățeana Gheorghița a depus și ea o cerère la o onorată curte de apel (acolo sunt magistrați cu pregătire deosebită, au trecut prin examene și concursuri grele, sunt „doxă” de drept și drepturi). A luat cererea de pe net, unde o pusese o fostă magistrată, actualmente pensionară „deluxe” pe banii cotizați de alții. A completat cererea și a dus-o la registratura onoratei curți de apel. Și a declanșat un nou spectacol juridic.
Înțeleg că nu era singura cerere de acest fel depusă – normal, dacă un trăsnit (fost magistrat, dom’ne) pune un model pe net, alte sute se simt datori să le și folosească – că ei, cetățeni ai patriei, au fost lezați în drepturile lor de hotărârea curții constituționale a minunatei țărișoare și că au fost tratați cum zice șablonul de la Instrucțiuni pentru TURUL 2 ÎNAPOI – pentru că suntem uniți: „În mod indirect și ilegal, prin Hotărârea CCR nr. 32 din 6 decembrie 2024, a cărei anulare o cer, am fost încadrat și eu, dar și toți cetățenii români cu drept de vot, în categoria prevăzută de art. 36 alin. 2 din Constituția României, adică în categoria debililor sau alienaților mintali, pușilor sub interdicție sau condamnaților la pierderea drepturilor electorale, prin hotărâre definitivă, fiind batjocoriți, înjosiți și umiliți, ca persoane care nu merită să-și exercite dreptul de vot.”
Și ce a făcut onorata curte de apel (cu „magistrați competenți teritorial, material, funcțional”, mai puțin profesional – ălea-ălea…)? A dat prim termen de judecată în 24.04.2025. Nu mai profesez ca avocat de vreo 3 ani (mă felicit și acum pentru alegerea făcută), deci nu mai sunt la curent cu multe, dar o așa revoluție în celeritatea judecării proceselor nu am pomenit. Ai zice că din grămada de legi date în timp cu titlul „pentru accelerarea proceselor” în sfârșit una a reușit să facă ce promitea. De pe 10 până pe 24 aprilie sunt fix două săptămâni – pentru fixarea primului termen de judecată! E ceva din alt film. Pentru că concetățeana Gheorghița nu voia ca judecata să fie nici în două săptămâni (probabil, de onomastica ei avea planuri mai grele pentru ficat și anticipa că în 24 nu ar fi capabilă să-și susțină cu tărie civică și legală acțiunea), a cerut în 14.04.2025 preschimbarea termenului de judecată. Onorata instanță competentă a vrut să păstreze aparențele și i-a respins cererea în camera de consiliu din 16.04.2025.
Mă mai uit o dată la lege – poate s-a schimbat ceva și eu n-am primit „memo”-ul. Contenciosul administrativ se judecă tot după obosita Lege nr. 554/2004. Procedura civilă este tot cea detaliată în Codul de procedură civilă.
Cum legea contenciosului administrativ nu prevede nimic special referitor la primul termen de judecată, înseamnă că se aplică „dreptul comun”, adică art. 201 din codul de procedură civilă – ăla cu termen de 25 de zile pentru depunerea întâmpinării etc. Dar, stai, avem o excepție în cazul nostru: concetățeana Gheorghița a cerut și suspendarea executării actului, iar legea contenciosului administrativ prevede că pentru aceasta nu se aplică art. 200 și 201 din codul de procedură civilă – deci, acest capăt de cerere poate urma procedura de „urgență și cu precădere”. Ce ne facem cu fondul, aia e o problemă pe care nici Sf. Iorgovan nu ar putea-o lămuri.
Bun, deci să zicem că avem celeritatea visată de făcătorii de legi – pentru suspendare, că pentru anularea actului rămâne să dezbată unii pe la seminarii la facultăți, ca să treacă timpul mai repede. Așa e cu „frumusețea dreptului”, cu cât mai încurcat, cu atât mai frumos (pentru scriitorii de cursuri, fișe de admitere în magistratură etc.).
Ajungem la 24.04.2025 și onorata curte de apel, prin intermediul divinului erou național (așa îi zic pe Luju), rezolvă și suspendarea și anularea în aceeași ședință. Pe pagina curții la acea ședință apare doar dosarul nostru (să mai aud cum se vaită unii de ședințe de cad dosarele pe ei…). Din sentință aflu că au lipsit părțile, deci aș putea bănui că nici în audiență nu era nimeni (poate vreun avocat sau vreo parte care așteaptă completul următor). Zic asta pentru că sunt puțini care au văzut prețioasa expresie a feței procuroarei care, probabil fără prea mare aplomb (suntem obișnuiți cu prestațiile care conservă energia ale procurorilor de ședință, mai ales prin sălile de civile, dar nici cu penalele nu mi-ar fi rușine…), a susținut excepția necompetenței generale a instanței și onoratul i-a respins-o de pe scaun.
Vine și soluția „pe scurt”: admite, anulează, cu cheltuieli. Deja spectacolul juridic era maxim. Onoratul ajuns în anticamera ultimului nivel profesional (dacă nu-l exclud din magistratură, are șanse să concureze pentru un post la înalta) a dat-o ca un student care a chiulit de la 90% din cursuri și vine cu teorii noi, revoluționare (spun asta din proprie experiență, mai ales de prin anul I de facultate).
O zi mai târziu apare și motivarea – iar celeritatea făcătorilor de legi se înfăptuia.
În ilustra soluție, onoratul nu pomenește nimic de vreo procedură prealabilă, specifică chichițelor juridice în contenciosul administrativ (s-a făcut, nu s-a făcut, era obligatorie sau nu etc.). Apoi le zice constituționalilor că au făcut un exces de putere și îl corectează el. Pomenim apotropaic C.E.D.O. (convenția, nu curtea) și Carta drepturilor fundamentale ale U.E., un raport al Comisiei de la Veneția, puțin DEX, și deja impresia de temeinicie și știință de carte e solidă (peste 15 pagini de „motivare”, deci hotărârea este temeinic motivată, mai ales cu o parte consistentă de reproducere a conținutului cererii introductive – poate ajunge la lista pentru promovare la înalta).
La sfârșit dă doar termen de 5 zile de recurs de la pronunțare (legea contenciosului zice 5 de la comunicare, și doar pentru capătul de cerere privind suspendarea executării actului). Pentru capătul de cerere privind anularea actului, legea a rămas la termenul de 15 zile de la comunicare. Dar ăstea sunt detalii, numai (ex-)avocații pedanți și meschini ca mine le bagă în seamă – onorații se ocupă cu probleme de fond, mai elevate, nu fleacuri de procedură (oricum, nimeni nu dă doi bani pe ea – poate pe cărțile somităților și numai dacă e rost de tocit sau copiat ceva de acolo).
A dat-o, s-a dezînvestit, alea iacta est. Cred că a avut ceva de lucru la copy/paste și reformulat tot restul zilei când a aflat ce bombă (sau bomboană pe colivă) a produs.
Dar spectacolul continuă.
Fantastica soluție a tuturor problemelor neamului, pronunțată pe 24.04.2025 și motivată pe 25.04.2025 – repet, așa celeritate să tot vezi, de ălea 3-4000 euro pe lună – a fost recurată de procuror. Dosarul a fost trimis în aceeași zi la cea mai înaltă curte din țară (o avea vreo 25 m), unde – așa cum fac ei în toate dosarele (pentru că la noi justiția e oarbă, îi tratează pe toți la fel, n-are mamă, n-are tată – poate doar ăia care le tot vorbesc de lefuri și pensii) – a fixat termen în aceeași zi! Nici n-au așteptat să treacă termenul de recurs – mai știi, poate concetățeana Gheorghița o fi vrut să atace sentința pentru cheltuielile de judecată neîndestulătoare, poate dorea recurs pe considerente (că onoratul nu a zis prea mult despre debili), poate pârâta C.C.R. o fi vrut să dea o lecție de drept provincialilor etc. Nu, Înalta a fixat ora 16:00 și s-a așternut la judecat (vorba vine, judecat). Poate intimata Gheorghița era pe drum de la Ploiești, după ce primise citația la termen (pardon, la oră!) și dorea să arate în fața înaltei că nu îi convine să fie tratată ca un alienat sau debil mintal (nu e citatul meu, e din șablon și din constituție).
Și, șocanta soluție, care i-a surprins pe toți observatorii (era să zic obiectivi și rezonabili), a venit pe loc, înainte de știrile de seară. Am trăit să o văd și pe-asta. Acum poate să se sfârșească lumea (măcar așa era așteptarea după profeția zilei, referitoare la moartea ultimului papă de pe nu știu ce listă). Sau, mai bine, fiat iustitia et pereat mundus.
Editare (28.04.2025): Deschid iar pagina dosarului la prima instanță (onorata curte de apel) și văd că concetățeana Gheorghița a făcut recurs azi, 28.04.2025 (în termen, dar după soluționarea recursului la cea mai fabuloasă instanță din țară, aia singura pomenită cu nume întreg în constituție, plină de capete mari). Oare cum îl va respinge? (pe baza excepției autorității de lucru judecat prost sau să aștept alte inovații procedurale, să ia aminte alde somitățile care produc cursuri și fișe).